ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ MAȘINI

ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ MAȘINI. Pe șoselele din Europa rulează 29 milioane de vehicule diesel nocive, care depășesc limitele legale de poluare.

În fiecare an, pe 22 septembrie, se celebrează Ziua Mondială fără Mașini, dorind astfel să se descurajeze pe cât posibil deplasarea cu autoturismele, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos sau a transportului în comun. Totodată, se dorește crearea comunităților în care atât magazinele, cât și locurile de muncă se află în apropierea domiciliilor, la distanțe ce pot fi ușor parcurse în plimbare.

CITEȘTE ȘI ... Horoscop! Greul abia acum începe! În schimb, BANII pică din cer pentru...


Inițial, data pentru Ziua fără mașini a fost de 17 iunie, stabilită de Asociația pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997. Evenimentul era marcat pe plan local, în cadrul Săptămânii Transportului Verde. Un an mai târziu, francezii au avut ideea înființării campaniei ''În oraș, fără mașina personală!''. Începând cu anul 2000, această inițiativă a fost promovată de Comisia Europeană pentru întreg continentul. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe orașe din întreaga lume, astfel încât Ziua fără mașini a devenit internațională.

Ziua mondială fără mașini are loc în contextul în care, la 20 septembrie 2016, un studiu realizat de grupul Transport & Environment arată că pe șoselele din Europa rulează 29 milioane de vehicule diesel nocive, care depășesc limitele legale de poluare. Cel mai mare număr se înregistrează în Franța (5,5 milioane), Germania (5,3 milioane), Marea Britanie (4,3 milioane), Italia (3,1 milioane), Spania (1,9 milioane) și Belgia (1,4 milioane).