ZILELE CARIEREI LA PITEȘTI! VINO ȘI TU!

Luni, 14 noiembrie, între orele 12.00 - 15.00, Universitatea din Pitești, în parteneriat cu Liceul Tehnic Armand Călinescu din Pitești, Liceul Tehnologic "ASTRA" Pitești și Liceul Tehnologic Dinu Bratianu –Stefanesti organizează evenimentul “ ZILELE CARIEREI’’, în cadrul proiectului „Informarea, consilierea și orientarea în carieră a elevilor argeșeni, pentru creșterea accesului la învățământul superior în condiții de echitate și incluziune socială” (AG-GUIDING-CAREER)’’.

Proiectul vizează dezvoltarea și implementarea de măsuri și instrumente care să conducă la creșterea accesului elevilor la învățământul superior in condiții de echitate și incluziune socială.

Evenimentul urmăreşte realizarea unor întâlniri între elevi, studenţi şi angajatori, având ca scop informarea elevilor despre profesii, piaţa muncii şi oportuniţăţile sistemului educaţional universitar.
În cadrul programului vor fi prezentări ale companiilor (produse, tehnologii, programe), discuţii libere cu practicienii despre cariere profesionale, informarea elevilor asupra rutelor educaţionale şi ocupaţionale disponibile în cadrul curriculei universitare şi prezentarea ofertei educaţionale a Universităţii din Piteşti.