Zeus, Selca şi Valah construiesc stadionul de 2,8 milioane euro de la Bascov

Punct final în licitaţie şi start al unuia dintre cele mai importante proiecte de investiţii derulate în această perioadă la Bascov!

Administraţia locală construieşte în centrul comunei cel mai mare stadion din mediul rural argeşean şi pune la bătaie aproximativ 2,8 milioane de euro. Decizia privind investirea unei sume atât de generoase în infrastructura sportivă a comunei conduse de primarul Gheorghe Stancu vine ca o consecinţă firească a rezultatelor spectaculose obţinute în ultimii ani de Clubul Unirea Bascov, care au culminat cu promovarea în Liga a III-a a echipei de fotbal locale.

Pe 26 octombrie, s-a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la noul stadion, care va fi realizat de un consorţiu format din cinci firme, dintre care trei din Argeş: Zeus SA (lider de asociere), Selca SA, Valah Construct Grp SRL, căror li s-a alăturat firma bucureşteană Sirius Proiectare Studii SRL, care se va ocupa evident de partea de proiectare, şi Les Connaisseurs SRL, o firmă relativ nouă din Capitală condusă de un anume Adrian Stoica. Asocierea câştigătoare va primi în schimbul serviciilor de proiectare şi execuţie suma de 10,869,554,96 la care se adaugă şi TVA, ceea ce reprezintă un total de aproximativ 2,8 milioane euro. Stadionul va fi construit chiar pe amplasamentul bazei sportive situate în centrul comunei Bascov şi va avea tribună acoperită cu 1600 de locuri, precum şi o instalaţie de nocturnă cu 6 stâlpi de 25 metri înălţime.