Zeci de piteşteni şi-au reclamat vecinii: Au minţit la primărie pentru...

Ca în fiecare an, acordarea subvenţiilor pentru încălzirea locuinţelor dă bătăi de cap autorităţilor, care sunt nevoite să verifice dacă cei care au solicitat şi au primit sprijin financiar meritau de fapt acest lucru, conform criteriilor stabilite de lege. Pe lângă verificările prin sondaj, controalele primăriei vizează şi o serie de persoane pe numele cărora au sosit în ultimele săptămâni reclamaţii potrivit cărora aceştia ar deţine bunuri de valoare, astfel că nu s-ar încadra pentru a primi ajutoare.

CITEȘTE ȘI ... O femeie supraponderală a născut în toaleta spitalului! Nu și-a dat seama că este însărcinată!

Mai exact, cetăţeni revoltaţi au depus plângeri la primărie, sesizând faptul că unii vecini de-ai lor care au obținut ajutoare de încălzire de la Primăria Pitești dețin fie automobile scumpe, fie mai multe proprietăți, fie case de vacanță etc. Inspectorii din cadrul administrației locale au identificat deja 12 astfel de cazuri, verificarea acestora fiind în curs de desfășurare.

CITEȘTE ȘI ... UPDATE! Agresorul medicului din Mioveni- eliberat! Se află sub control judiciar

Beneficiarii ajutoarelor de căldură nu trebuie să aibă mașini de peste 1.600 centrimetri cubi, terenuri intravilane mai mari de 1000 mp şi extravilane mai mari de 2000 mp, precum şi depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei. Când cer ajutoare de încălzire, solicitanţii trebuie să declare că nu deţin astfel de bunuri, iar dacă sunt prinşi că au mințit, sunt obligaţi să restituie banii primiţi, riscând şi dosar penal pentru fals în declarații. La Primărie, s-au primit până acum aproximativ 40 de sesizări de acest gen, din partea cetățenilor revoltați, care şi-au reclamat vecinii, acuzându-i că nu aveau dreptul să primească subvenţii la încălzire. Verificările inspectorilor Primăriei Pitești vor continua până la finele lunii martie. 
 

Sursa: Saptamanalul Ancheta