Zeci de șoferițe trase pe dreapta și sancționate! Flori în loc de amenzi!

A devenit deja tradiție ca de Ziua Femeii, polițiștii să oprească în trafic șoferițele. În loc de : "actele la control!", reprezentantele sexului frumos sunt felicitate.  Mai mult, acestea primesc flori de la agenții de circulație. Oamenii legii nu vor închide însă ochii la neregulile în trafic, așa că e indicat să conduceți prudent, doamnelor și domnișoarelor. Astăzi, zeci de femei care au fost oprite de polițiștii piteșteni în trafic au zâmbit când au văzut că scopul era unul frumos, să fie amendate cu flori. "Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au desfășurat astăzi o acțiune preventivă în trafic cu ocazia zilei de 8 Martie. Șoferițele au fost oprite în trafic au primit flori și sfaturi de conducere preventivă", a precizat Madalin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș. 

De asemenea, această zi specială a oferit prilejul și jandarmilor argeşeni de a-şi exprima respectul şi preţuirea pentru doamne și domnișoare, oferindu-le flori.