Workshopul “Idei provocatoare în contexte schimbătoare” s-a bucurat de interesul antreprenorilor!


Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș a organizat astăzi, în parteneriat cu Bright Goals (specializat în leadership, management și coaching) seminarul de coaching “Idei provocatoare în contexte schimbătoare”. Evenimentul a fost organizat la hotelul Ramada, sala Topaz.

Scopul acestui workshop a fost susținerea antreprenorilor din județul Argeș în vederea dezvoltării companiilor pe care le conduc, descoperirea punctelor forte ale business-urilor, cunoașterea echipei pe care o manageriază și gestionarea corectă a resurselor, cum precizează Cătălin Andrei, președinte al COAL Argeș.

Invitații care au o vastă experiență în business coaching au prezentat o viziune corectă despre leadership, comunicare, cultură organizațională, managementul timpului și eficiența lucrului în echipă. 

Workshopul “Idei provocatoare în contexte schimbătoare” s-a bucurat de interesul antreprenorilor, cum aflăm dintr-o postare recentă făcută pe rețeaua de socializare:

„Chiar dacă primăvara a redevenit iarnă noi nu ne-am oprit pentru atâta lucru și am dus la bun sfârșit seminarul de coaching “Idei provocatoare în contexte schimbătoare”.

Într-o locație relaxantă, hotel Ramada, Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș, în parteneriat cu Bright Goals Training & Coaching (specializat în leadership, training și coaching) au pus la masă antreprenori din producție, din panificație, din industria alimentară, din producția de candele, din construcții, din consultanță pe fonduri europene, din servicii și vânzări dar și din alte domenii. Împreună am încercat să creăm un mediu propice generării unor idei noi pentru dezvoltarea afacerilor. 

Reacțiile au fost pozitive, workshop-ul fiind participativ, antreprenorii noștri implicându-se în dezbaterea temelor și a testelor propuse de traineri. Împreună, invitații au reușit să aprindă ideea, să creeze o rețea de lideri, toate acestea fiind simbolizate, în cadrul cursului, de becul care dă lumină și idee.

La finalul workshop-ului, invitații noștri au socializat relaxați la o cafea, au făcut schimb de impresii, au schimbat cărți de vizită și date de contact, legându-se câteva parteneriate în diverse domenii de activitate. Comunicarea este cheia dezvoltării gândirii antreprenoriale.  

Dorința noastră, prin organizarea unor evenimente de acest fel, este să susținem oamenii de afaceri din județul Argeș în vederea dezvoltării companiilor pe care le conduc, să descopere punctele forte ale business-urilor, să își cunoască foarte bine echipa pe care o manageriază și să își gestioneze corect resursele.

Mulțumim invitaților din mediul de business care au participat și partenerilor noștri de la Bright Goals Training & Coaching care au susținut acest workshop”.