Workshop gratuit pentru viitorii părinţi, pe 29 septembrie, la Bucureşti

 Sarcina este un univers de nou, de emoţii, de gânduri, de proiecţii. Copiii nu vin pe lume cu un manual de instrucţiuni şi, în primele luni, apar foarte multe necunoascute pe care trebuie să le desluşeşti şi, de foarte multe ori, această experienţă nouă, care înseamnă îngrijirea unei vieţi şi introducerea ei în acest univers, creează panică. Aduce cu sine un caleidoscop de întrebari ale viitoarei mame. Prima întrebare: Oare mă voi descurca?
În cadrul evenimentului “Kaleidoscopul sarcinii şi al nou-născutului”, vi se va răspunde primelor întrebări legate de acest nou capitol din viaţa dumneavoastră. Evenimentul are loc pe 29 septembrie 2018, orele 11-13, la “Zarva, club de harababura pentru copii”, în Bucureşti.
Printre temele abordate sunt:

# Necesitatea controalelor periodice şi examinarea ecografică în timpul sarcinii.

# Prevenirea apariţiei şi dezvoltării alergiilor la sugari.

# Afecţiunile respiratorii şi din sfera ORL care pot apărea în sarcină şi la nou nascut.

# De la primele gesturi la alăptare şi primele reguli de diversificare a alimentaţiei bebeluşului.

Răspunsurile le veţi afla de la o echipă multidisciplinară de medici: Dr. Marilena Băluţă, medic ginecolog şi senior embriolog, care oferă consultaţii şi în Argeş, la clinica Fertility Save din Bradu,, Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic alergolog, Dr. Ilinca Gussi, medic ginecolog, Dr. Mihaela Niţă, medic pediatru, consilier în alăptare, cerificat internaţional şi dr. Ioan Bulescu, medic ORL.

Workshop - GRATUIT
Locurile sunt limitate, înscrie-te acum la următoaele contacte:
saveyourfertility@gmail.com sau 0755.688.984

Parteneri:
Zarva - Club de harababură pentru copii
Clinica Medicum
Clinica Luna