Vulturul pescar - Exponatul lunii la Muzeul Județean

Vulturul pescar sau Pandion haliaetus este exponatul lunii octombrie al Muzeului Județean Argeș.
În ţara noastră, această pasăre răpitoare de zi din ordinulv Falconiformes este considerată a fi exclusiv o specie de pasaj, fiind întâlnită numai în migraţie, atunci când se deplasează între locurile de cuibărire, din nord, şi cele de iernare, din sud.

CITEȘTE ȘI ... Bulf: ”Blaga s-a dat la o parte să-i facă loc lui Cioloș”


Şi în judeţul Argeş, specia poate fi observată, însă foarte rar, trecând peste cursurile mari de apă, dar şi peste uscat. Imaginea păsării apare şi pe sigla European BirdWatching Day 2016 (Ziua Europeană a Observării Păsărilor), organizată pe plan naţional la începutul lui octombrie de Societatea Ornitologică Română, fapt care justifică, încă o dată, alegerea sa ca exponat al acestei luni.
Piesa expusă începând cu data de 1 octombrie, în holul clădirii a fostei prefecturi a judeţului Argeş, a fost preparată în urmă cu 62 de ani, în luna octombrie. Este o pasăre imatură, conservată în colecţia de vertebrate superioare a Muzeului Judeţean Argeş.