Vremea: Temperaturi ridicate pentru această perioadă

În nordul şi nord-estul ţării vor fi înnorări pe tot parcursul intervalului şi temporar vor fi precipitaţii. Va ploua, iar în Moldova şi în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, iar pe arii restrânse se va depune polei.

CITEȘTE ȘI ... Actorul Christopher Plummer, câștigător al premiului Oscar, a murit!


Nu scăpăm de ninsori şi ceaţă


Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, iar cantităţile de apă vor depăşi pe suprafeţe restrânse 10...15 l/mp.
În restul teritoriului, pe arii restrânse în primele ore ale zilei şi local, cu o probabilitate mai mare din nou din a doua parte a nopţii, va fi nebulozitate de nivel jos sau ceaţă, izolat şi trecător posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri la munte, îndeosebi pe creste, cu rafale de 60...80 km/h.

Temperaturile maxime vor fi de la -5...-4 grade în nordul Moldovei, până spre valori în jurul a 17 grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 6 grade, mai ridicate în sudul Banatului, până spre 9...10 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor în vestul, nord-vestul şi centrul ţării.

CITEȘTE ȘI ... Formularul pe care trebuie să-l semneze părinții pentru testarea COVID a elevilor la școală


Vremea 6 februarie la munte

 

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporare în Carpaţii Meridionali, unde trecător va burniţa sau va ploua slab. În restul masivelor, înnorările vor persista şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie în Munţii Apuseni şi mixte în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse se va depune polei, iar la altitudini mari va ninge. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări îndeosebi pe creste, cu rafale de 60...80 km/h.


Sursa: observatornews.ro