Vremea în țara noastră, azi, 16 iulie 2020, va fi în general instabilă. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara, când se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului local în nord-estul, centrul și sudul țării și pe arii mai restrânse în rest.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce pot depăși 20…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime, în general, între 9 și 19 grade.

În capitală cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. 

Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.


Sursa: stirimeteo.com