Vremea 5 martie 2021. Vreme deosebit de caldă în unele regiuni


În nord-vestul şi în nordul ţării se va răci accentuat, dar în celelalte regiuni valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări persistente și precipitații ziua în jumătatea de nord-vest, iar noaptea în special în sudul și centrul teritoriului. 

La început vor predomina ploile, apoi local se vor transforma în lapoviță și ninsoare. La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă. 

Cantitățile de apă vor fi pe arii restrânse mai însemnate. 

Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, iar la munte va sufla tare, cu rafale de peste 80 - 90 km/h, temporar viscolind ninsoarea. 

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade. Mai ales dimineața, pe alocuri vor fi condiții de ceață.

În București, vremea se va menţine deosebit de caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 16…17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul nopții, când se vor semnala precipitații sub formă de ploaie şi foarte probabil, spre sfârșitul intervalului, lapoviţă și ninsoare. Vântul va avea temporar intensificări, cu rafale ce pot atinge 40…50 km/h. Minima termică va fi de 2…4 grade.


Sursa: stirimeteo.com