Vreme însorită și caldă astăzi în aproape toată țara

Marți, avem atmosferă însorită şi caldă în cea mai mare parte a ţării. Prin nord-est apar câţiva nori de vreme bună, iar vântul continuă să sufle ceva mai tare în sudul Banatului, în nordul Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mai mari. 

Temperaturile se menţin ridicate pentru această perioadă: vor fi 22...23 de grade în depresiuni şi pe litoral, în timp ce, în Câmpia de Vest, maximele urcă până la 30 de grade Celsius.

În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţă vreme frumoasă, cu mult soare şi un vânt mai intens pe litoral. Temperaturile cresc şi vor ajunge până la 27 de grade în Bărăgan, însă pe litoral va fi puţin mai răcoare.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ne aşteaptă încă o zi însorită şi o amiază caldă, cu 27 de grade în termometre.

Soare şi vreme caldă avem şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Pe parcursul zilei, vântul are unele răbufniri şi apar şi câţiva nori de vreme bună, ce nu vor aduce ploi.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme plăcută, se încălzeşte uşor şi amiaza ne-aduce maxime de 27 de grade la umbră.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice. Temperaturile, mai ridicate decât în celelalte regiuni, ajung, în Câmpia de Vest, pe la 29...30 de grade, valori mai potrivite pentru o lună de vară. Atmosferă va fi însorită, iar vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului.

În Transilvania, acum, dimineaţa, este răcoare mai ales în depresiuni, pe unde este şi un pic de ceaţă. Mai târziu, însă, vom avea soare şi temperaturi de până la 27 de grade în vestul provinciei. Vântul va sufla mai tare pe crestele Carpaţilor Meridionali, cu viteze de 55...60 km/h.

În Oltenia, ne aşteaptă o zi frumoasă şi se mai încălzeşte puţin faţă de ieri. Nu prea zărim norii şi amiaza ne aduce maxime de cel mult 29 de grade, valori mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată.

Şi în ţinuturile sudice găsim soare şi temperaturi în creştere. După prânz, termometrele vor indica 27...28 de grade.

În Capitală, marți, cerul rămâne curat, se face mai cald decât ieri şi la amiază temometrele vor indica 28 de grade.

Şi la munte găsim vreme frumoasă şi caldă pentru această perioadă. La altitudini mari, vântul sufla cu putere, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali poate să atingă viteze de până la 60 km/h la rafală.

Pe litoral, prindem încă o zi frumoasă, cu mult soare şi un vânt ceva mai intens în timpul zilei. Maximele urcă până la 23 de grade în staţiuni, în timp ce, în apă, se vor atinge 22 de grade.