Vreme caldă și frumoasă azi în aproape toată țara

Ziua de astăzi ne-aduce tot vreme caldă și frumoasa; înnorări trecătoare la munte și prin sud-estul țării și maxime de la 25 de grade pe litoral, până la 33 de grade în Oltenia.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici se înnorează din când în când, dar nu o să plouă.  În ansamblu avem atmosferă cu soare, un vânt mai insistent la malul mării și până la 30 de grade prin Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, ne așteaptă o zi destul de însorită, cu temperaturi de vară la orele amiezii. Norii apar sporadic, vântul nu prea se simte și maximele ajung pe la 31...32 de grade.

Se face foarte cald și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina.

În zonele înalte se mai adună norii, dar nu sunt anunțate ploi, în timp ce pe la câmpie găsim cer senin și 31 de grade în termometre.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, temperaturile cresc cu fiecare oră și după prânz se vor înregistra 28...29 de grade- valori mai potrivite pentru o lună de vară. O să avem o zi cu soare, vânt domol și câțiva nori de vreme bună.

Și în ținuturile vestice, soarele încălzește treptat atmosfera și maximele ajung la 30...31 de grade.

În Transilvania, este ceață acum în depresiuni, și până la ora 10 avem și un cod galben pentru județul Harghita. Apoi, soarele se arată peste tot și temperaturile cresc simțitor. În vestul provinciei se vor atinge chiar și 30 de grade.

Căldură mare avem și astăzi, în zona Olteniei, cer mai mult senin și până la 33 de grade în termometre. La soare, vom resimți temperaturi mai ridicat de atât.

Soare și vreme caldă găsim și în ținuturile sudice. Maximele ating și depășesc 30 de grade; norii apar destul de rar, iar presiunea atmosferică mai crește puțin.

Vara se prelungește și în zona Capitalei. Ne așteaptă încă o amiază călduroasă, cu puțini nori, vânt activ și 31...32 de grade în termometre. La noapte vor fi 18 grade în centrul orașului și vreo 13 grade, la periferie. 

Și la munte continuă vremea frumoasă și va fi mai cald decât în mod obișnuit. Domină atmosfera însorită; norii apar în treacăt, iar vântul mai are unele intensificări, la altitudini mari. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni s-ar putea să apară ceața.

Condiții meteo foarte bune găsim și pe litoral: soare, briză activă și câțiva nori inofensivi. Temperaturile ajung la valori plăcute: în jur de 26...27 de grade în aer și până la 25 de grade în apa mării.

 

Sursa: stirileprotv.ro