Viteza nu e bună decât pe circuit. Amenzi în Argeș de 100.000 de lei

Peste 50 de polițiști rutieri argeșeni au acționat, în medie, zilnic, sâmbătă și duminică, pe toate drumurile din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a competiției automobilistice din localitatea Babana.

În acest weekend, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 100.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 33 de permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți în localitatea Băbana, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră la Campionatul Național de Rally Cross 2020, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Poliţiştii argeşeni susţin întrecerile sportive, desfăşurate organizat, în cadrul competiţiilor oficiale și reamintesc faptul că viteza nu e bună decât pe circuit.

”Nu a gândit la fel un bărbat din Câmpulung, care a fost depistat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, în noaptea de 21 spre 22 august a.c., pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, conducând un autoturism cu viteza de 202 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1.305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.”


 

Recomandări:
 
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite generate de viteza excesivă sau neadaptată, poliţiştii argeşeni recomandă tuturor conducătorilor auto să ţină cont de următoarele aspecte:
•    Să circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile de drum şi trafic. Mai bine să ajungă în siguranţă, chiar dacă vor întârzia la destinaţie;
•    Să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă;
•    Un conducător auto care circulă cu viteză, poate să piardă uşor controlul vehiculului, să nu reușească să anticipeze şi să reacţioneze în timp util la anumite pericole;
•    Viteza ridicată de deplasare provoacă mărirea proporțională a distanței de frânare. Chiar dacă mașina corespunde din punct de vedere tehnic, nici cel mai bun conducător auto nu poate compensa această viteză, oricât de rapidă ar fi reacția lui.
•    Teribilismul şi inconştienţa pot avea consecinţe grave şi pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.