Virgil Baciu: ”Trebuie găsită o variantă, pentru că bugetele noastre sunt sărace şi nu putem face faţă

Creşterea salariilor pentru angajaţii firmelor de construcţii se dovedeşte o măsură cu două tăişuri. Şi asta pentru că, în momentul în care au modificat legislaţia şi au obligat constructorii să majoreze salariile angajaţilor, guvernanţii nu au luat în calcul şi efectele colaterale. 


Ordonanţa 114 stabileşte un salariu brut de 3.000 de lei pentru personalul din acest domeniu. Potrivit acestei ordonanţe, toţi angajaţii societăţilor care au profil de construcţii urmează să primească acest salariu, inclusiv femeia de serviciu şi paznicii. Cheltuielile salariale reprezintă bani în plus la devizele de lucrări, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari pentru administraţiile locale, inclusiv pentru proiectele aflate deja în derulare. O astfel de situaţie a fost semnalată zilele trecute de primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, care s-a trezit că are de plătit 2,5 milioane lei în plus pentru implementarea unei investiţii din cauza majorărilor salariale din construcţii:
 „La Corbi am un contract deja încheiat în care costurile cu manopera erau de 2,6 milioane lei. Constructorul a venit cu act adiţional acum, în baza noii legi, şi asta mai înseamnă un plus de 2,5 milioane lei pentru acelaşi contract. Cum rezolvăm problema asta, care este comună pentru toate autorităţile locale şi pentru Consiliul Judeţean? Manopera intră la cheltuieli neeligibile, adică primăria trebuie să le suporte. Trebuie găsită o variantă, pentru că bugetele noastre sunt sărace şi nu putem face faţă unui astfel de efort financiar”, a declarat primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.