Viitorul prefect de Argeş - Emilia Mateescu: Nu am emoţii! O să fie bine, o să vedeţi!

Emilia Mateescu este unul dintre numele pe care le-am tot auzit în cursul săptămânii trecute. Este propunerea USR Argeş pentru funcţia de prefect al judeţului, prima femeie cu acest statut din istoria Argeşului, asta dacă nu se schimbă nimic într-o lună. Bineînţeles că toată lumea a început să se întrebe cine este Emilia Mateescu, părând un iepure scos din pălărie, fără un trecut public foarte evident şi aşa că s-a scormonit din greu pentru a afla cine este cea care îi ameninţă funcţia lui Emanuel Soare, mai ales că o asemenea responsabilitate nu poate fi lăsată pe mâinile oricui în contexul pandemic pe care îl traversăm.

Educatoare, notar, avocat, executor judecătoresc

Emilia Mateescu are 37 de ani, este membră USR din 2017, convinsă să facă acest pas după ce a participat la protestele de stradă generate de OUG 13. A fost candidat la Camera Deputaţilor în iarna anului trecut şi reprezentantul USR în Biroul Electoral Judeţean Argeş. 
Comuna sa natală este Vlădeşti. Absolventă a Liceului Pedagogic Câmpulung, primul său job a fost cel de educatoare. A urmat apoi cursurile a două facultăţi, Administraţie Publică şi Drept, iar ulterior licenţierii a îmbrăţişat profesiile liberale. Devine, pe rând, avocat, notar şi executor judecătoresc.

În plan personal este divorţată. A fost căsătorită cu Cătălin Cârstea, consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Argeş, ceea ce înseamnă că îl va avea subordonat pe fostul soţ. 
La un moment dat, a fost vehiculat numele său când a candidat pentru postul de secretar al judeţului Argeş. La concurs a obţinut doar 5,5, iar la acel moment a dat instituţia în judecată sub acuzaţia că examenul a fost fraudat.  

 

„Prefectura înseamnă un întreg aparat. Nu e ca şi când aş lua eu pe braţe pandemia şi ar trebui să mă ocup singură de ea”

Veniţi ca prefect într-o perioadă nu foarte confortabilă, când aveţi o responsabilitate uriaşă. Cum vă simţiţi în faţa acestei noi funcţii?

- Sunt pregătită, nu am emoţii! Am experienţă profesională. În profesiile mele de până acum am întâmpinat tot felul de situaţii, e adevărat că nu pandemie, însă nimeni nu e pregătit pentru pandemie, dar sunt sigură că o să mă descurc. Plus că nu sunt singură în Prefectură. E un întreg aparat, colaborăm şi cu instituţiile deconcentrate, nu e ca şi când aş lua eu pe braţe pandemia şi ar trebui să mă ocup singură de ea. Este o situaţie pe care trebuie să o gestionăm în comun!
Însă, în ce priveşte instituţia în sine, eu chiar mă consider pregătită. Am şi experienţă de lucru cu autorităţile, sunt şi absolventă de drept, de administraţie publică. Mi-am dorit să lucrez în administraţie publică şi tocmai de aceea am urmat cursurile acestei facultăţi, însă după un an mi-am dat seama că va fi destul de greu să îmi îndeplinesc dorinţa, deoarece concursurile nu păreau să fie organizate pe competenţe, aşa că m-am înscris la Drept şi am mers pe profesii liberale, unde, dacă înveţi, iei un concurs. M-a ajutat şi Dumnezeu şi mi-a dat mintea care să mă ajute la învăţat!

Partea de administraţie mi-am dorit-o foarte mult, dar am mai amânat-o, din cauza expusă mai sus, şi iată că a venit vremea să îmi îndeplinesc această dorinţă. Ştiţi cum e, vine o vreme pentru toate. O să fie bine, o să vedeţi. Cine îşi vede de treaba lui şi ştie ce obiective are nu are de ce să se teamă!

 

„Nu am avut o viaţă simplă. Dacă nu au auzit de mine, nu înseamnă că nu am făcut nimic. Eu lucrez de la 20 de ani. Am început ca educatoare la Slobozia, mi-am luat gazdă, făceam focul, mergeam cu rata... De oamenii de care nu se aude nu se aude pentru că muncesc, nu pentru că nu există.”

 

Am înţeles că aţi înregistrat o premieră pentru România: aţi dat Uniunea Executorilor în judecată şi aţi intrat în profesie fără să plătiţi taxa. 

- Da. I-am obligat să modifice statutul Uniunii. După ce am îndeplinit vechimea de trei ani în avocatură, am dat examen pentru executor judecătoresc. Ei modificaseră statutul Uniunii şi se specifica faptul că cine este rudă sau soţ cu un executor nu plăteşte taxă, cine nu - achita 5.000 de euro. Asta în condiţiile în care era obligatoriu şi examenul. Se făcea discriminare! Am luat prima pe judeţ examenul, iar eu nu am ştiut de acea taxă, pentru că am avut de învăţat alte acte legislative, nu statutul. M-am trezit că aveam examenul luat şi imposibilitatea de a exercita profesia. Dacă nu dădeam cei 5.000 euro, se anula examenul. Am zis să plătesc în tranşe, dar nu au acceptat, iar într-un final i-am dat în judecată şi s-a modificat statutul. Am plătit ca să nu pierd examenul şi ulterior am câştigat. A trebuit să îi execut civil, pentru că nu doreau să îmi mai dea banii înapoi. I-am reclamat şi la Consiliul Discriminării.

O să îi fiţi şefă fostului soţ?

- Da. Am o relaţie foarte ok cu fostul soţ, în ce mă priveşte, şi nu, nu este nicio problemă, mai ales că este o persoană foarte competentă. Este absolvent de Administraţie publică şi Drept şi are o structură  foarte sănătoasă. Este foarte corect, se enervează când vede incorectitudine. Am învăţat foarte multe de la el. A fost şef al Corpului de Control şi este un om vertical. Nu am vorbit cu el, dar am auzit că ar avea în intenţie să se ducă pe un alt post, o dorinţă mai veche, iar acum ar avea oportunitatea să o facă. O eventuală plecare a lui din instituţie nu are legătură cu mine. Dacă rămâne în Prefectură, este un om pe care mă pot baza. Călătoria mea în viaţă alături de el a luat sfârşit în mod plăcut, nu are legătură cu relaţia profesională. 
Am stabilit că nu mai avem aceleaşi emoţii care ar trebui să ţină împreună două persoane şi ne-am separat. A alege falsitatea doar pentru o formă socială nu este indicat pentru suflet. Şi în Biblie scrie că poţi să minţi pe oricine, dar dacă minţi pe Sfântul Duh niciodată nu o să te ierte! Ipocrizia faţă de propria persoană este foarte periculoasă.

Când ar urma să preluaţi funcţia?

- În martie, undeva pe data de 5, pentru că atunci se îndeplinesc cele 30 de zile de la punerea în aplicare a OUG (n.r. - prin care se politizează funcţiile de prefect), iar până atunci noi ne facem procedurile interne. Nu voi fi mai devreme, pentru că nu se poate din punct de vedere legal. După şedinţa de la USR Argeş urmează un interviu în Biroul Naţional, o etapă foarte serioasă, în care voi fi evaluată, pentru care trebuie să mă şi pregătesc. S-ar putea să mai auziţi de numiri în ţară, pentru cei care sunt funcţionari, dar în ce mă priveşte nu va fi posibil mai devreme de 30 de zile. 


Sursa: Săptămânal Ancheta