(video) Un tir din Argeș a făcut prăpăd! Un mort și trei răniți grav!

Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă,  pe DN6, în zona localităţii Zăgujeni, din judeţul Caraş-Severin, în care au fost fost implicate o mașină, un microbuz cu remorcă și un tir din Argeș al firmei Agromec Topoloveni.

În urma impactului, o femeie aflată la volanul maşinii a murit pe loc. De asemenea, bărbatul aflat pe scaunul din dreapta a fost rănit grav, iar o fetiţă de 12 ani, care se afla pe bancheta din spate, a fost preluată de o ambulanţă în comă.

În stare foarte gravă se află și șoferul tirului din Topoloveni, care de altfel, este vinovat pentru producerea accidentului, deoarece nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

“Un autotir care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă uşoară spre dreapta şi carosabilul fiind umed, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a lovit uşor un microbuz, după care şoferul TIR-ului a forţat volanul. În urma acestei manevre, cabina s-a răsucit foarte tare şi a lovit cu lateralul cabinei un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, femeia de la volanul autoturismului a murit pe loc, iar alte trei persoane, şoferul TIR-ului, un bărbat aflat pe locul din dreapta, un copil aflat pe bancheta din spate şi şoferul TIR-ului, au fost răniţi grav”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, potrivit Mediafax.

Mai mult decât atât, șoferul tirului și femeia de la volanul mașinii au avut nevoie de descarcerare.

La faţa locului s-au deplasat şi intervenit cinci autospeciale, trei ambulanţe şi echipaje ale poliţiei.