
Trei evenimente au fost raportate în această seară în comunele Stâlpeni, Poienarii de Muscel și Căteasca.
În comuna Stâlpeni, un adult și un copil de 5 ani au fost răniți după o coliziune între două autoturisme. Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la Spitalul de Pediatrie, iar bărbatul a fost dus la Spitalul Județean Argeș cu un echipaj SAJ.
În comuna Căteasca, alte două autoturisme s-au ciocnit, rezultând o victimă.
În comuna Poienarii de Muscel, un fânar a fost cuprins de flăcări. Pompierii intervin la această oră pentru lichidarea incendiului.