Proteste pentru pensiile speciale! Magistrații Tribunalului Argeș ...

Update 19 decembrie


În urma convocării Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș, care a avut loc astăzi, s-a hotărât ca în perioada 23 decembrie 2019-17 ianuarie 2020, inclusiv, magistrații să adopte o formă de protest împotriva proiectului de lege care abroga pensiile speciale pentru mai multe categorii,  inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special.

Astfel, în perioada precizată, toate secţiile Tribunalului Argeș vor judeca numai cauzele cu caracter urgent, după cum urmează:

Secţia penala: cauze cu părţi în stare de detenție, cauze cu minori, cauze în care inculpaţii sunt sub imperiul unei masuri preventive sau masuri de siguranţă, cauzele de competenta judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele în care există riscul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în următoarele 6 luni, sesizările în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale.

Secţia civilă: ordin de protecţie, suspendare executare silită, sechestru asigurător, ordonanţă preşedinţială, cauzele care se judeca de completele specializate de minori fond, masuri de protecţie, plasamente şi adopţii.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale: ordonanţă preşedinţială, suspendare executare, suspendare provizorie, cerere de ajutor public judiciar.

 

Peste 6000 de grefieri au ieșit în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel național, astăzi, de la ora 10.00, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată.
În județul nostru sunt desfășurate proteste în fața Judecătoriei Topoloveni, Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Tribunalului Argeş și Curții de Apel Pitești. 

”Reprezentanţii personalul auxiliar de specialitate şi conex al Curţii de Apel Piteşti au precizat faptul că aceasta reprezintă doar o primă formă de protest, pe viitor urmând să fie adoptate şi alte modalităţi de a protesta împotriva eventualei adoptări a propunerii legislative menţionate anterior, putându-se ajunge până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.”, se precizează în comunicatul transmis de Curtea de Apel Pitești.


Sindicaliștii susțin că, deși Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților astăzi.

Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii. Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege.