(VIDEO) Revoltă în Argeş! Sute de oameni fără apă

Situație de neacceptat pentru sute de oameni din Poiana Lacului. Au uitat ce înseamnă să faci baie într-o cadă sau să bea apă potabilă rece. Li s-a luat, însă, pentru că au ajuns la limita suportabilului. Se simt marginalizați. Oamenii sunt nemulțumiți că la robinete nu le mai curge apă de aproximativ două luni de zile.
Noaptea, din când în când, conducta începe să vibreze și se umple cu apă murdară. 
În această situație sunt sute de oameni din satele Păduroiu, Gărdinești, Gălățeanu, Dealul Viilor și altele. Au ajuns să inventeze metode prin care să poată folosi aparatura electrocasnică din casă.
Ca să fie convingători, fiecare și-a păstrat câte un bidon în care se află apă murdară, să îl arate tuturor.
Oamenii acuză firma care le furnizează apa.

În replică, reprezentanții acesteia spun că vara consumul este foarte mare, rețeaua este subdimensionata, iar consumatorii s/au înmulțit. Mai mult, folosesc apa la spălatul mașinilor și să ude grădinile, după cum ne-a declarat Liliana Ilinescu, reprezentant Apă Argeş. Aceasta a mai precizat că, pentru ca oamenii să poată beneficia de apă potabilă în sistem centralizat, în comuna Poiana Lacului, aflată la 20 km de Pitești, de unde se furnizează, trebuie pe deoparte refăcut sistemul, iar pe de alta fiecare sa consume strictul necesar.