(VIDEO) Premierul ludovic Orban prezent l-a inaugurarea Muzeului Național Brătianu


Astăzi, 24 mai 2020, Muzeul Național Brătianu, din Ștefănești, și-a deschis porțile, domeniul care a aparținut Brătienilor putând fi vizitat de mâine de publicul interesat, după ce Ministerul Culturii l-a preluat în administrare la sfârșitul anului trecut și a depus eforturi considerabile pentru a-l introduce în circuitul turistic.

La eveniment a participat și prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, care a apreciat faptul că un obiectiv atât de important pentru istoria țării a fost redat publicului.

Inaugurarea a avut loc în prezența premierului Ludovic Orban, a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, a lui Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților și a argeșeanului Adrian Miuțescu, președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Managerul Mihai Alexandrescu l-a avut alături pe omologul de la Muzeul Național Peleș, Narcis Dorin Ion, care și-a adus contribuția la amenajarea noului muzeu argeșean.

Vila Florica, din Ștefănești, este atestată documentar încă din anul 1829, toţi cei șapte copii ai lui I.C. Brătianu crescând în ea. 

Domeniul în care a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români era compus cândva din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi observator astronomic. 

În casa premierului Independenţei a fost educat viitorul prim-ministru al Marii Unirii, Ionel Brătianu, dar şi reputatul finanţist, Vintilă Brătianu. 

Pentru dinastia Brătianu, educaţia copiilor a fost mereu o prioritate.