(video) Pregătiri în forță pentru Rapsodia Păstorească

La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 27 mai, va avea loc a 48-a ediţie a Rapsodiei Păstoreşti de la Corbi, una dintre cele mai aşteptate manifestări din primăvară. Evenimentul este unul de colecţie ţinând cont că va face parte din programul dedicat Centenarului Marii Uniri. 


Marea parte a acestui amplu eveniment se va ţine pe coama unui deal, în punctul numit de localnici „La Chilii”, denumit aşa, întrucât se află în apropierea unor peşteri în care au locuit, cu mult timp în urmă, călugări. Pentru acest eveniment, primarul Virgil Baciu a luat decizia de a asfalta un drum spre acest loc minunat care va fi centrul evenimentului. Astfel, din bugetul local au fost alocate 132.000 de lei, drumul fiind asfaltat pe o distanţă de 650 de metri. Totodată, ţinând cont că „La Chilii” se va ţine mare parte a festivalului, edilul a luat decizia de a construi și o platformă de 160 mp pentru amplasarea scenei pe care vor urca numeroşi interpreţi de muzică populară, printre care Ionuţ Langa şi Nelu Albu.