(video) Luni se decide soarta celor 12 localități din Argeș

Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești sunt cele 12 localități aflate sub monitorizate. Conform prefectului Emanuel Soare, luni se va decide dacă se intră sau nu în carantină locală.

Acestor localități li se adaugă și comuna Călinești, unde astăzi, la un centru al Direcției de asistență socială au fost înregistrate foarte multe cazuri. Conducerea judetului face apel la Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pentru aplicarea cu maximă exigență a măsurilor stabilite de lege și face apel la oameni să respecte măsurile de prevenire.

”Suntem într-o perioadă de creștere a cazurilor pozitive atât la nivel național, dar în mod special în Argeș. Suntem pe un val crescător categoric. Știți foarte bine că în ultima perioadă noi am luat niște măsuri de verificare a respectării regulilor foarte dure. Am dat ordin de prefect acum trei săptămâni, am mobilizat 9 instituții cu atribuții în verificare și control. Am realizat echipe mixte. Sunt prezente pe teren, astfel încât să verifice măsura în care se respectă regulile. Am constatat că odată cu implementarea măsurilor de relaxare, oamenii parcă au uitat de amenințarea acestui virus și au avut tendința în general de a nu mai respecta regulile, fapt care alături de alți indicatori au condus la o creștere exponențială a acestui virus în județul Argeș. Sigur, județul Argeș este un județ mare. Cifrele pe care noi le avem în fiecare zi trebuie înțelese în context mai extins.
Noi testăm foarte mult. Sunt foarte multe firme care lucrează în județ, care au angajați care dacă sunt testați câte unul pozitiv, ei au decizia de a testa toți angajații și, deci în județul Argeș numărul mare de cazuri pe care noi îl avem poate fi explicat și prin faptul că testăm și identificăm mai multe cazuri decat o fac alte județe.
Dar sigur, faptul că identificăm și că există multe cazuri înseamnă totuși că există o transmitere comunitară a virusului pe care se pare că în ciuda măsurilor pe care noi le-am luat în toată această perioadă, acestea nu mai sunt suficiente.
Si atunci, odata cu apariția în Monitorul Oficial a Legii Carantinei, odata cu publicarea ordinului ministrului Sănătății prin care s-au stabilit indicatorii în baza cărora autoritățile locale, dacă consideră, pot lua măsura carantinării zonale, noi am făcut o evaluare inițială a județului Argeș din perspectiva acestor criterii. Acolo sunt 8 criterii diferite, unul dintre ele este un criteriu cantitativ și el vizează numărul de cazuri pozitive active la mia de locuitori. Am făcut 3 cazuri la mia de locuitori, am făcut o listă scurtă a localităților care depăsesc acest indicator, având în acest moment 12 localități, deși este foarte posibil ca în perioada următoare numărul acestor localități să varieze. Pot să fie localități care vor fi scoase de pe listă sau altele care, din păcate, vor putea fi adăugate pentru că suntem într-o perioadă în care creștem. Deci, am luat toate măsurile posibile. Verificăm cât se poate de mult. Am mers pe ideea de a încerca să transmitem oamenilor un mesaj de conștientizare a importantei respectării acestor măsuri: portul măștii, păstrarea distanței fizice, o mai bună igienă a mâinilor. Am luat toate aceste măsuri, dar în acest contextul ultimelor săptămâni în care Argeșul are foarte multe cazuri, trebuie să ne gândim la o nouă modalitate de a gestiona această pandemie pentru că este clar că suntem într-un moment de cotitură și trebuie să facem ceva diferit.
Și atunci am zis: Nu dorim să carantinăm, nu dorim să izolăm, dar suntem conștienți că trebuie să vedem care sunt cauzele producerii acestei creșteri. Trebuie să le identificăm și am început să facem lucrul tocmai pentru a vedea care sunt motivele și care sunt indicatorii din ordinul de ministru pe care aceste localități le îndeplinesc sau nu. Și de aceea avem nevoie de o perioadă de evaluare pentru că, de exemplu, noi putem să avem un număr crescut de cazuri într-o localitate care apare inițial în listă, dar dacă aceste localități: Vulturești, Buzoiești, mai nou Călinești, care raportează un număr mare de cazuri, dar aceste cazuri sunt izolate în centrele de asistență soacială care, din pacate, în ultima săptămână au avut o explozie de cazuri, atunci localitatea respectivă nu poate intra în carantină având în vedere că focarul este izolat într-o anumită instituție. De asemenea, putem să avem cazuri într-o anumită localitate care pot să fie mai vechi, pot să fie cazuri de 2 săptămâni. Indicatorul din ordin spune că trebuie să verificăm cât de noi sunt cazurile și pe ce trend se află ele, astfel încât noi trebuie să luam fiecare localitate în parte, să analizăm toți acesti indicatori și dacă în perioada următoare acesti indicatori vor fi îndepliniți și dacă toate măsurile pe care noi le-am luat în toată această perioadă nu vor mai fi necesare, nu vor mai fi îndeajuns, dacă în ciuda efoturilor pe care noi le-am făcut, oameni în continuare nu vor respecta măsurile, dacă autoritățile locale nu vor deveni mai responsabile și mai implicate în gestionarea acestei pandemii, vom fi nevoiți săptămâna viitoare să întrunim Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, să analizăm toți acesti indicatori și dacă va fi cazul să avem în vedere și eventuale măsuri de carantinare sau izolare a unora sau altora dintre aceste localități.”, a declarat Emanuel Soare.