(video) Ghenele de gunoi - supravegheate

Mizeria de nedescris din zonele ghenelor de gunoi a determinat autoritățile din Pitești să ia hotărârea de a monta 150 de camere de supraveghere. Reprezentanții Primăriei Pitești speră ca această măsură să ducă la prinderea și sanctionarea celor necivilizați și, astfel, în timp, la eliminarea acestor practici care transformă Piteștiul într-un oraș murdar. 

"Se montează, împreună cu Poliţia Locală Piteşti, 150 de camere de supraveghere. Acestea vor fi amolasate în tot orașul și, am stabilit noi, să fie prins în unghiul fiecarei camere ghenele de gunoi, pentru că acolo sunt probleme foarte mari, atât cu cei care fură sticlele și materialele reciclabile, dar și cu cei care lasă saci cu gunoaie sau resturi de materiale de construcție pe jos, în apropierea ghenelor", a declarat, pentru Sursa Ta, Sorin Apostoliceanu, viceprimarul Piteștiului. 
Aceeași sursă a mai precizat că la anul, cel puțin 150 de camere de supraveghere vor fi montate in Pitești, în cadrul unui proiect cu finantare europeană.

Cei care sunt prinşi că aruncă gunoiul la întâmplare şi fac mizerie în zonele ghenelor de gunoi riscă amenzi de până la 1000 de lei, potrivit lui Bogdan Aristănțoiu, purtător de cuvânt al Poliției Locale Pitești.