(video) Dormea sub un stâlp pentru că pierduse autobuzul. Un bătrân de 85 de ani..

Situație aparte în localitatea Albota. Primarul Ion Dumitru a zărit un bătrân culcat sub un stâlp de iluminat public. Și-a dat seama că omul are nevoie de ajutor, a oprit și a aflat că bătrânul de 85 de ani pierduse ultimul autobuz către localitatea natală Spineni, în județul Olt.


După două ore de stat la ocazie, bătrânul s-a lăsat păgubaș și s-a așezat să se culce sub un stâlp. Acolo a fost găsit de edilul din Albota și dus la adăpost.


În această dimineață, primarul Ion Dumitru s-a îngrijit ca omul să ajungă teafăr acasă în județul Olt. Bătrânul a fost condus în siguranță de către șoferul primăriei.