(video) Doi soți au scăpat ca prin minune, după ce s-au răsturnat cu mașina

(video) Doi soți au scăpat ca prin minune, după ce s-au răsturnat cu mașina


Un bărbat și soția lui au trecut printr-o sperietură soră cu moartea, în această seară, după ce s-au răsturnat cu mașina pe drumul care face legătura între Bascov și Budeasa, în zona barajului.

Din primele cercetări, se pare că șoferul, un bărbat de 67 de ani, din Budeasa, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra mașinii și ar fi intrat într-un șanț, pe partea dreaptă a drumului.


Acesta se afla în autoturism cu soția lui, iar inițial, autoritățile au fost înștiințate că cei doi ar fi încarcerați. La fața locului au ajuns pompierii cu un echipaj de descarcerare, însă din fericire nu a mai fost nevoie de intervenția salvatorilor. Cei doi au reușit să iasă din mașină și atât șoferul, cât și soția lui, nu au avut nevoie de îngrjiri medicale.

Prin urmare, evenimentul rutier a fost catalogat drept tamponare.