(Video) De azi, aparat RT-PCR la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Moment important pentru Spitalul Județean Argeș! Astăzi, 11 mai 2020, a sosit aparatul pentru detecția Covid-19. 

Astfel, în aproximativ o săptămână, laboratorul de testare RT-PCR al unității sanitare va fi funcțional.

Astăzi, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, dr. Tiberiu Irimia, și directorul medical al unității sanitare, dr. Gheorghe Frătoaica, au vizitat clădirea în care va funcționa, curând, laboratorul biologic destinat procesării de teste pentru detecția COVID-19. 

Recent, spațiul unde va fi instalat sistemul de testare Real-Time PCR (aparatul și celelalte echipamente conexe) a fost modernizat și reamenajat în totalitate. 

Potrivit conducerii unității medicale, în aproximativ o săptămână, timp în care toată aparatura va fi montată și personalul bine instruit, laboratorul va fi funcțional.

Sistemul de testare Real-Time PCR a fost achiziționat de SJUP prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș și fonduri de la Ministerul Sănătății.