(video) Dacia a repornit „motoarele”. Măsurile luate de Groupe Renault România

Uzina Dacia a repornit „motoarele” după Paşte. Iniţial, au revenit la muncă, pe bază de voluntariat, 440 de persoane, după cum ne-a declarat preşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu. Din 4 mai, circa 10.000 de salariaţi au reintrat pe porţile Uzinei de la Mioveni.

„Vor lucra 3 echipe pe mecanică şi 2 echipe pe montaj vehicule. Noi avem circa 15.400 de salariaţi, din care, în producţie lucrează peste 13.000, iar alţi 2.000 sunt TESA, ingineri, care lucrează de acasă şi nu au întrerupt activitatea.”, ne-a explicat liderul SAD, Nicolae Pavelescu.

De aici rezultă că circa 3.500 de angajaţi Dacia vor mai rămâne în şomaj tehnic. 


Perioada în care Dacia nu a produs a însemnat timp pentru a lua măsurile necesare de securitate sanitară pentru personal. S-au pus la punct trasee şi proceduri, astfel încât angajaţii să fie protejaţi. Pentru a limita răspândirea virusului Sars – Cov – 2, au fost montate atât tuneluri de dezinfecţie la intrarea în incinta platformei, lângă turnicheţi, cât şi camere cu termoviziune, care măsoară temperatura şi detectează dacă nu este purtată masca de protecţie. S-au dispus indicatori pentru a determina păstrarea distanţei de un metru, dar şi panouri din plexiglas pe birouri şi mese, între chiuvete, pe bănci. 

„Fiecare salariat va primi zilnic un pachet cu patru măşti de protecţie. Una va fi purtată înainte de pauza de masă, una după pauza de masă, una în drum spre casă, iar cea de-a patra, la întoarcerea în uzină, când va intra în posesia unui nou set. De asemenea, apa de la dozator a fost înlocuită cu sticle individuale de apă. Mai primesc dezinfectant pentru mâini, lavete, mănuşi şi dezinfectant pentru a îşi dezinfecta postul de lucru. Ne-am străduit să avem condiţii de sănătate astfel încât să nu fie niciun risc. Eu nu am niciun stres privind sănătatea angajaţilor.”, a mai explicat preşedintele SAD, Nicolae Pavelescu.

În urma vizitei pe care prefectul Emanuel Soare a realizat-o în Uzină, la invitaţia directorului Groupe Renault, Christophe Dridi, acesta a declarat că măsurile de aici ar trebui să servească drept exemplu.

Măsurile de protecție au fost realizate până la cele mai mici detalii, de la soluții de dezinfectare, echipamente de protecție, măsuri de distanțare fizică a personalului, atât în spațiile de muncă, cât și în cele de alimentație, în spațiile de igienizare sau de recreere, circuite diferite pentru acces și ieșire și multe altele care pot reprezenta un model de bune practici pentru agenții economici din Argeș și chiar pentru unitățile sanitare din județ.”, a declarat prefectul Emanuel Soare.  

 

 S-a dublat numărul de autobuze pentru angajaţi

Regulile de distanţare au creat cele mai mari provocări. Pentru ca angajaţii care vin cu autobuzele Dacia să poată să fie aşezaţi în zigzag, cu o bancă liberă între ei, a fost nevoie de dublarea numărului de autobuze, acum fiind nevoie de 97 în plus.

„Cel mai greu ne-a fost cu duşurile şi vestiarele pentru a le distanţa. Ca să obţinem spaţiile necesare, am fost nevoiţi să renunţăm la birouri şi din acest motiv sunt angajaţi care vor continua să lucreze de acasă.”, ne-a mai explicat Nicolae Pavelescu, creionând actualul tablou din Uzina de la Mioveni.

Cea mai mare teamă a acestuia este că nu vor avea ce să lucreze, deoarece depind de furnizori care nu şi-au reluat încă activitatea. Reintrarea în normal a Uzinei înseamnă revenirea tuturor celor 13.000 de angajaţi din producţie şi munca pe 3 schimburi. 

 

 

 


 Măsurile luate de Groupe Renault România pentru reînceperea activităţii pe platforma de la Mioveni

 

# Fiecare angajat îşi va lua temperatura la domiciliu, înainte de a pleca la serviciu. Dacă are peste 37,8° C, anunţă la muncă şi rămâne acasă. La fel se procedează şi în cazul simptomelor precum febră, tuse sau altele specifice virozelor. 
# Purtarea măştii de protecţie este obligatorie, inclusiv pe drumul către şi de la serviciu (în posturile cu distanţă mai mare de un metru se poartă mască chirurgicală, la cele sub un metru, unde nu s-au găsit soluţii de distanţare, mască FFP2).
# Mănuşile nu sunt obligatorii decât în anumite situaţii care impun utilizarea lor.
# În operaţiunile ce implică producerea de scântei, peste masca chirurgicală, trebuie purtată o vizieră
# Nimeni nu se salută prin strângerea mâinii sau îmbrăţişări.
# Fiecare angajat foloseşte propriul pix.
# Actele se lasă în locuri special prevăzute.
# Coletele şi corepondenţa se recomadă a fi lăsate 4 ore înainte de a fi deschise. Dacă nu se poate respecta termenul este obligatorie purtarea mănuşilor. După manipularea coletelor şi a corespondenţei, mâinile trebuie curăţate.
# Se cere spălarea mâinilor la fiecare oră şi uscarea lor cu prosoape de hârtie. Nu se mai utilizează uscătoarele de mâini. 
# Nu se merge acasă în hainele de lucru.

 

 Distanţarea socială:
- S-au elaborat planuri pentru a evita întâlnirea angajaţilor într-un singur punct, cum se întâmpla până acum la pauze sau la intrarea şi ieşirea din schimb. Se cere evitarea întâlnirilor, a adunărilor într-un singur loc. 
- S-a stabilit locul pentru fiecare persoană, cu intervale orare definite. 
- Se ghidează după marcaje la sol pentru respectarea distanţei.
- În zonele comune, precum locurile de fumat, sală de mese, săli de conferinţe, trebuie păstrată, de asemenea, distanţa.

 

 Accesul:
- Documentele de acces sunt verificate de la distanţă.
- Dacă se face schimb de documente, se face dezinfecţie după atingerea lor.
- Vizitele sunt interzise, fiind acceptate doar cele cu derogare şi cu purtarea echipamentului stabilit. Chiar şi vizitele între site-uri trebuie autorizate anterior. 
- Toţi angajaţii sunt scanaţi la intrare prin sistemul de termoviziune. Dacă au o temperatură peste 37,8 C, aceasta este măsurată din nou, iar în cazul în care valoarea se menţine, angajatul este trimis acasă, cu taxiul, având obligaţia să anunţe medicul de familie şi să urmeze indicaţiile. De asemenea, dacă are simptome în timp ce se află la serviciu, este anunţat superiorul, se iau măsurile impuse şi se face dezinfecţia. 
- La intrarea în spaţiile de lucru, se dezinfectează şi încălţămintea, prin ştergerea acestora pe covoarele îmbibate cu soluţie specială.

 

 Transportul
- Gradul de ocupare a autobuzului nu trebuie să fie mai mare de 50%.
- Igienizarea şi curăţarea autobuzelor se fac la fiecare cursă.
- Pasagerii păstrează distanţa de un metru, aşezaţi în zigzag, cu o bancă liberă între ei.
- Măştile se poartă obligatoriu pe ruta casă – serviciu şi retur.
- Pasagerii urcă în ordine şi ocupă locurile din spate către faţă. La coborâre, prima persoană care iese este cea care se află cel mai aproape de uşă.
- Dacă se vine cu maşina personală şi este împărţită cu alţi colegi, trebuie dezinfectate mânerele, volanul şi aerisi interiorul, cu ajutorul geamurilor. 

 

 Dezinfecţia:
- Cel mai frecvent sunt atinse obiecte precum turnicheţii, robineţii, mânerele uşilor, telecomenzile, ascensoarele, balustradele, coşurile de gunoi, care sunt supuse unor operaţiuni frecvente de curăţare.
- Fiecare salariat îşi curăţă postul de lucru, echipamentele cu care lucrează, sculele.


Sursa: saptamanalul ancheta