(video) Argeșul - lovit de o furtună violentă! A distrus totul în cale

În această seară, argeșenii au văzut ce înseamnă codul portocaliu de ploi torențiale emis de ANM cu câteva ore în urmă. Conform meteorologilor, avertizarea cod portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină afectează 15 județe, printre care și Argeș, și este în vigoare până mâine dimineață.

”În intervalul menționat, în Oltenia, local în Muntenia, în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi vijelii, grindină, descărcări electrice și va ploua torențial, astfel încât, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40...50 l/mp și izolat 60...70 l/mp.”

O ropotă de 10 minute, care a început brusc, cu vânt puternic, nori negrii și grindină, a distrus grădini, culturi, mașini și acoperisuri în orașul Mioveni și localitățile învecinate. A fost nevoie de intervenția pompierilor în mai multe zone ale orașului, acolo unde bucăți din acoperis au ajuns în stradă sau pe autoturismele cetățenilor. Din fericire, nu vorbim despre victime.

 


 

Probleme au fost semnalate și în municipiul Pitești, mai multe străzi fiind inundate în cartierele Gavana și Trivale.

 

 

Recomandări privind circulația, pe fondul avertizărilor meteo 

•    Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, măriți distanţa de siguranţă în mers şi nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic. 

•    În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie abundentă, ceaţă sau alte fenomene care influenţează deplasarea pe drumurile publice, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drum. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

•    Totodată, recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

•    Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează în parametri. Pe timpul deplasării atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate pentru o mai bună vizibilitate.

•    În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

•    În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.


•    Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.  Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

•    Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!