(Video) Argeșean reținut după ce și-a agresat și sechestrat fosta concubină

Un bărbat de 32 de ani, din Corbeni, a fost reținut ieri, 1 iunie, după ce a agresat și lipsit de libertate pe fosta concubină, de 21 de ani, cu care are un copil în vârstă de 2 ani.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul, ar fi invitat-o pe fosta concubină la locuinţa sa, sub pretextul vizitei copilului lor minor, rămas în îngrijirea acestuia, împrejurare în care ar fi agresat-o și nu i-ar fi permis să plece, iar în aceste împrejurări, pe parcursul nopții, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta.

În cursurl zilei de ieri, femeia a sesizat faptele la 112, iar polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, au efectuat cercetări, după care l-au reținut pe bărbat.