( Video) Aglomeratie la mațe și mici! Controale supriză în Târgul Săptămânal!

Dintr-un comunicat de presă aflăm faptul că Prefectul Emanuel Soare continuă verificările în județ, insistând pentru respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

În acest context, duminică dimineață, prefectul Emanuel Soare a participat la o acțiune de control în târgul săptămânal din Pitești, împreună cu subprefectul Andrei Ciungu, șeful IJJ Argeș, Gheorghe Lupescu, șeful IPJ Argeș, Mihai Neagoe și adjunctul Poliției Locale Pitești, Mihai Ciprian.   

Prefectul a descoperit mai multe probleme în târgul săptămânal, pe care Primăria Pitești a insistat să-l redeschidă din 26 iunie. Prefectul a constatat că, în general, se poartă masca de protecție, dar, în special în zona meselor, din spațiile de alimentație publică, se crează aglomerație. Prefectul a insistat pentru o reorganizare a locului, reducerea numărului meselor, dezinfectarea lor, atragerea atenției clienților și schimbarea măștilor angajaților mai des.

Discutând cu comercianții din târg, prefectul Emanuel Soare a aflat și nemulțumirile lor. Toti s-au plâns de lipsa condițiilor oferite de administratorii târgului, respectiv de Primăria Pitești. Primăria, pentru a asigura un comerț civilizat, ar trebuie sa rezolve de urgență problemele cu furnizarea apei potabile, să igienizeze toaletele, să pună la dispoziție materiale sanitare și să facă reparațiile necesare în târgul săptămânal. 

“Fac apel public către Primăria Pitești și administratorii târgului sa intervină de urgență și să rezolve problema apei, să asigure săpun și dezinfectant. E nevoie de condiții mai bune pentru comercianți, iar aceștia trebuie verificați permanent pentru a ne asigura că respectă regulile impuse de starea de alertă. Nu este suficient să deschizi târgul, sa trimiți hârtii către Instituția Prefectului că verifici măsurile, trebuie să și faci ce te-ai angajat”, a declarat prefectul  Emanuel Soare după controlul din târgul săptămânal.

Peste 250 de societăți comerciale verificate

Aproximativ 400 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au acționat , în acest sfârșit de săptămână, pentru verificarea respectării normelor legale impuse de starea de alertă. 

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, dar și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat acțiunile de prevenire în zonele aglomerate din județul Argeș și în mijloacele de transport în comun, verificând modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și de distanțare sociale. 

Astfel, au fost verificate peste 250 de societăți comerciale, aproape 300 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 600 de persoane. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 sancțiuni, în valoare de 13.800 de lei, conform Legii 61/1991.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru  punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise.

TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care se pot face sesizări pentru eventualele nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.