(Video) Accident între fin și naș

Accident rutier astăzi pe Drumul Național 7 Pitești - Râmnicu Vâlcea. Doi români care veneau din Austria au făcut accident. Interesant este că cei doi sunt rude, naș și fin. Finul l-a lovit din spate pe naș.
 

Accidentul a avut loc la Bascov, în Argeș. În cele două mașini se aflau 10 persoane, nași și fini. Toți veneau împreună din Austria ca să petreacă acasă Revelionul. Aveau mașinile înțesate de cumpărături și cadouri. La o trecere la nivel cu calea ferată nașul a oprit, finul, care se afla in spate, nu. A intrat violent în el și l-a aruncat, peste calea ferată, într-un șanț betonat de pe marginea drumului. Zgomotul impactul a fost atât de puternic încât i-a scos pe localnici din case.

Având în vedere că au fost 10 persoane implicate, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de la pompieri, Smurd și Serviciul de ambulanță. Trei persoane au avut de suferit în urma accidentului, una singura fiind transportată la spital.

Din cauza accidentului traficul s-a desfășurat cu dificultate, alternativ, pe un fir. In loc de bucuria petrecerii Revelionului, finul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.