Victoria Irimia: ”A conduce înseamnă a avea niște idealuri înalte către care să-i atragi și pe ceilalți!”

Medic primar în psihiatrie, doctor în științe medicale, personalitate marcantă a sistemului  public și privat de sănătate al județului Argeș, Victoria Irimia este o figură emblematică pentru succesul pe care reprezentantele sexului frumos îl pot atinge atunci când își transformă pasiunea în carieră și își asumă curajos roluri de inițiatori și lideri. Pregătirea profesională  - marcată atât prin școlarizarea de specialitate și participarea la numeroase congrese, cât și prin practicarea profesiei de psihiatru – o poziționează astăzi în rândul celor mai căutați și apreciați specialiști din județul Argeș și din regiune. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la UMF Cluj, cu media de repartiție 10. S-a specializat în domeniul psihiatriei în cadrul UMF București. A fondat, în urma unui concurs național, activitatea de sănătate mintală în Pitești și în județul Argeș, printre primele din România, structura fiind nominalizată ca stație-pilot pentru Organizația Mondială a Sănătății. Face parte din structuri naționale și internaționale de profil, și-a confirmat rolul la catedră încă din 1991 la nivelul Universității Pitești, a condus Laboratorul de Sănătate Mintală al județului Argeș și posedă două brevete de invenție, înregistrate la Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci. 


Cu inițiativă și curaj, a fost printre primii investitori privați din domeniul medical, punând, în anul 1991, bazele Clinicii Self Control – Dr. Irimia, primul centru privat de acest gen din Pitești. Proiectul managerial inițial s-a extins de-a lungul anilor. Astăzi, numele medicului este legat de un spital privat cu care municipiul reședință de județ se mândrește: Spitalul Dr. Irimia. Împreună cu fiul domniei sale, ca o certificare a încrederii pe care a avut-o dintotdeauna în abilitățile și calitățile tinerei generații, conduce o echipă amplă de medici, asigurând servicii de calitate pe numeroase specializări medicale. 


„Pentru mine, medicina nu reprezintă o simplă profesie, ci o misiune căreia m-am dedicat cu profesionalism, compasiune și devotament.”


Muncește în același ritm alert, acordă aceeași atenție fiecărui pacient, se implică activ în proiectele de dezvoltare ale spitalului și reușește concomitent să fie pentru familia sa echilibru, sprijin și element de unitate. 
Ca medic specializat în profunzimea minții și a spiritului uman și ca manager certificat de rezultate, Victoria Irimia consideră că o funcție de conducere nu acordă avantaje.

„A conduce înseamnă a avea niște idealuri clare, înalte, către care să-i atragi și pe ceilalți alături de tine. De asemenea, accesul la coordonarea activităților într-un domeniu, oricare ar fi acesta, trebuie să se facă în urma unei competiții, care  trebuie să aibă reguli general valabile, pentru a certifica unele calități obligatorii pentru un conducător, si anume: a) foarte bun, poate chiar cel mai bun în domeniul vizat; b) capabil să delege competențe pentru a dezvolta și accelera procesele, pe etape; c) cu o viziune clară, inovatoare în activitate; d) capabil să genereze o atmosferă de conlucrare, emulație, respect reciproc, armonie și prospețime în colectivul coordonat; e) asumat nu numai în ceea ce privește succesul, ci și dificultățile și eșecurile, la un moment dat. Ca model personal, medicul argeșean o identifică pe Marie Curie: „Este omul de știință pe care îl admir în mod special: inteligentă, deschizătoare de noi orizonturi, cu un uriaș spirit de sacrificiu. A fost recompensată cu două premii Nobel în două științe diferite: chimie și fizică.”