Vicepreședintele ALDE Pitești, Cătălin Gherzan, vine în sprijinul unei asociaţii care asigură terapie pentru copiii cu autism

Vicepreşedintele ALDE Piteşti, Cătălin Gherzan, s-a alăturat unei cauze nobile prin participarea sa la un eveniment caritabil organizat de către Asociația Autism, Terapie, Sport și Arte Argeș, care va avea loc pe data de 18.04.2018, la restaurantul Prego.

Cunoscutul avocat şi-a dorit să vină în sprijinul celor 60 de copii care beneficiază de terapie în cadrul centrelor ATSA Argeş din Pitești, Câmpulung și Rucăr, susținând că „trebuie să avem grijă și să ne implicăm şi în educația copiilor cu nevoi speciale, deoarece nu pot fi considerați cantitate neglijabilă.”. Managerul Institutiei de învățământ „Lexford Castel” dorește ca, pe viitor, să se implice și mai mult în sprijinirea organizațiilor ce au ca scop protejarea și educarea copiilor defavorizați și face „un apel către toți cei care au posibilitatea să contribuie la această campanie, deoarece și aceşti micuţi au acelaşi drept garantat de Constituţie, în ciuda dificultăților cu care se confruntă.”, după cum a declarat vicepreşedintele ALDE Piteşti, Cătălin Gherzan.