Vezi subiectele de la BAC - sesiunea de toamnă!

Vezi subiecte BAC - sesiunea de toamnă!  Ce subiecte le-a picat elevilor la proba de Limba și Literatura Română susținută astăzi.

La profilul real, elevii au avut la subiectul I un text din „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, din care au avut de rezolvat cerințe care țin de partea de vocabular, ortografie și terorie literară. De asemenea, au avut de comentat un fragment.

La subiectul II, elevii au avut de elaborat un text de tip argumentativ, de maximum 300 de cuvinte, pe tema rolului comunicării în relațiile de prietenie.

La subiectul III, candidaților li s-a cerut să scrie un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Mihai Eminescu, lui Lucian Blaga sau lui Nichita Stănescu.

Candidaţii vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului, la disciplinele Istorie sau Matematică şi vineri proba la alegere a profilului şi specializării, la una dintre disciplinele Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie.

Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi, până la ora 20.00, pot fi depuse contestaţiile. După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate în 1 septembrie.