Vezi adevărul despre roșiile românești!

Marian Baracu este cel mai mare producător din comuna Izbiceni. Solariile sale cu roşii se întind pe 6.000 de metri pătraţi. Primele roşii le-a scos pe piaţă la mijlocul lunii mai. Le vinde în pieţele din Sibiu, cu 6 lei kilogramul. Îşi laudă chiar el marfa.

Încrederea trebuie să fie maximă că nu folosim produse care ne dăunează în primul rând nouă pentru că şi noi consumăm din ele. Nu numai le comercializăm,” spune Marian Baracu, producător.

Nu este singurul producător care spune despre marfa lui că este naturală şi că pesticidele folosite nu sunt nocive.

Sunt făcute astfel încât produsele să se metabolizeze la nivel de frunză, nu ajunge în fruct. Asta trebuie să ştie toată populaţia României,” explică un producător.

Cumpărătorii trebuie să aibă încredere că roşiile sunt gustoase pentru că părerea noastră e că datorită solului, iar producătorii fac tot posibilul să pună cât mai din timp pentru a ieşi cu ele,” precizează Florin Lazăr, viceprimar Izbiceni.

Conducerea Direcţiei Agricole Olt susţine că au fost verificate toate roşiile din judeţ şi toate probele sunt conforme.

Cumpărătorii nu trebuie să îşi facă probleme în această privinţă. De ce spun asta? Pentru că, de fiecare dată, salariaţii care au mers în teren atunci când s-au făcut plantarea şi verificările în teren, în mod special la roşii, li s-a atras atenţia fermierilor: atenţie cu ce fertilizaţi,” spune Emil Marinescu, director Direcţia pentru Agricultură Olt.

Controalele au început în luna mai, iar mai marii din Ministerul Agriculturii dau asigurări că toate roșiile testate sunt bune și nu pun în pericol sănătatea românilor.

Sursa:digi24.ro