Veste incredibilă pentru fanii serialului „Game of Thrones”!

HBO va lansa sezonul final al serialului „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” în prima jumătate a lui 2019, iar anul viitor va începe şi producţia pentru un prequel, a anunţat miercuri un reprezentant al reţelei, potrivit Reuters.

Casey Bloys, preşedinte al HBO, a făcut anunţul la un eveniment al Television Critics Association, fără a da detalii despre cel de-al optulea şi ultim sezon al show-lui, scrie News.ro.

Serialul premiat cu Emmy este cel mai de succes program al HBO, cu circa 30 de milioane de telespectatori în Statele Unite şi fani în întreaga lume.

HBO caută în prezent regizorul şi distribuţia pentru un prequel al „Game of Thrones”, a mai spus Bloys, care a adăugat că speră ca episodul pilot al acestuia să fie filmat anul viitor.

Reţeaua a anunţat în luna iunie că a comandat acest episod pilot şi că va continua cu un nou serial, dacă pilotul va acea succes.

Acţiunea prequel-ului, care încă nu a primit un nume, are loc cu mii de ani înainte de cea din „Game of Thrones”. El a fost creat de scenarista britanică Jame Goldman împreună cu scriitorul George R.R. Martin a cărui serie de romane „A Song of Ice and Fire” stă la baza serialului GOT.