VESTE BUNĂ PENTRU ELEVII UNUI LICEU DIN PITEȘTI! VEZI CE SE ÎNTÂMPLĂ!

VESTE BUNĂ PENTRU ELEVII UNUI LICEU DIN PITEȘTI! VEZI CE SE ÎNTÂMPLĂ!

Selca, Valah şi Zeus reabilitează Colegiul „Zinca Golescu”. 13 firme s-au luptat pentru contractul de 1 milion de euro.

După o licitaţie care a durat aproape cinci luni, săptămâna trecută, a fost, în sfârşit, finalizată procedura de atribuire a contractului privind consolidarea şi reabilitarea clădirii în care funcţionează unul dintre cele mai prestigioase licee din judeţ, Colegiul Naţional „Zinca Golescu”. Procedura a fost îngreunată şi din cauza faptului că Fiscul a luat la control toate actele licitaţiei, verificările fiind unele de rutină. Potrivit legii, ANAF are sarcina de a verifica 20% dintre proiectele în derulate, investiţia de la „Zinca” fiind selectată pentru un astfel de control.

În august 2016, conducerea colegiului a lansat licitaţia pentru consolidarea şi reabilitarea tronsonului I al clădirii în care funcţionează liceul, având asigurate de la bugetul local al Piteştiului 47,6 miliarde de lei vechi (fără TVA). Bugetul generos al proiectului a atras nu mai puţin de 13 firme şi asocieri, care au depus oferte pentru a pune mâna pentru acest contract: din Argeş - asocierea Star Trading-AND Secom Intexim, asocierea Selca-Valah Construct-Zeus, Coniz Romarg, asocierea Building Constructions-Search Corporation New Project, Silver Trading, cărora li s-au alăturat, din alte judeţe, societăţile Paulus SRL din Ploieşti, asocierea Construct Eci Company 2000-Delta Termo Construct 1999, Concas SA din Buzău, General Service Grup 98 şi Eol Facility SRL din Bucureşti, Electrovâlcea SRL din Râmnicu Vâlcea, asocierea Green Line Construct-Sava Serv Construct din Dâmboviţa. În final, câştigător al licitaţiei, în baza aplicării criteriului preţului celui mai scăzut, a fost desemnată asocierea dintre Selca SA şi firmele Valah Construct şi Zeus SA, care au propus să realizeze obiectivul de investiţii pentru suma de 38,3 miliarde de lei vechi, preţ fără TVA. Conform documentaţiei care a stat la baza organizării procedurii de atribuire, lucrările se vor întinde pe trei ani începând cu data semnării contractului.


În ultimii ani, administraţia locală a Piteştiului a investit masiv în infrastructura şcolară din municipiu, numeroase şcoli, grădiniţe şi licee beneficiind de fonduri pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, cea mai mare investiţie aflată în derulare vizând reabilitarea şi consolidarea Colegiului Naţional „I.C. Brătianu”, clădire aflată pe lista monumentelor istorice, pentru care au fost alocate 98 miliarde de lei vechi.
(Nadia Ciochină)

sursa: saptamanaul ancheta