Blaga sub control judiciar! A demisionat din PNL

BREAKING NEWS! Blaga sub control judiciar! Demisionează din PNL. Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență.

UPDATE: Vasile Blaga, copreședintele PNL, a anunțat că își va da demisia după ce a fost plasat sub control judiciar într-un dosar de trafic de influență. El a spus însă că își va dovedi nevinovăția: „În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, arată Vasile Blaga în comunicat.

Azi, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploiești într-un dosar nou, de trafic de influență. Acuzațiile vizează perioada 2009 -2012, când Vasile Blaga era parlamentar și ministru de Interne (2009-2010). Este vorba despre un contract din bani publici, potrivit unor surse judiciare.

Vasile Blaga este anchetat pentru primirea în mod repetat „în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare.”

Speța include un comision între 10 și 25% din fiecare contract încasat de Gheorghe Ștefan de la omul de afaceri care a primit contractele preferențiale și o sumă totală de 25 milioane lei. Potrivit DNA, Vasile Blaga ar fi primit în total 700.000 de euro prin interpuși și de la Gheorghe Ștefan. 


Se pare că politicianul s-ar fi înțeles cu fostul primar din Piatra Neamț pentru obținerea unor bani pentru partid, prin intermediul unei firme căreia i-au fost facilitate contracte cu statul.