Valeca cere schimburi universitare în China

Invitat la întrevederea de marți cu membrii delegației Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, senator Serban Valeca a subliniat necesitatea accelerării negocierilor privind cooperarea româno-chineză în domeniul energetic, exemplificând două dintre proiectele prioritare ale României în acest domeniu: continuarea investițiilor pentru unitățile 3 și 4 ale Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă și realizarea hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești.

De asemenea, acesta a vorbit și despre perspectivele intensificării schimburilor universitare și cooperării în plan local, lansând propunerea de înfrățire a orașului Mioveni, din Județul Argeș, cu un oraș din China.

Comisia pentru politică externă a Senatului României a avut o întrevedere, marți, cu membrii delegației Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, conduse de către domnul Han Qide, vicepreședinte al Comitetului Permanent al CCPPC, președintele Asociației pentru Pace și Dezarmare a Poporului Chinez.

Din partea română, au participat la întrevedere domnii senatori Petru Filip, președintele Comisiei pentru politică externă, Octavian Motoc, președintele Grupului parlamentar de prietenie România — R.P. Chineză și Șerban Valeca, membru al Comisiei pentru politică externă.