Val de caniculă venit din Africa! Cod galben în aproape toată țara

Aproape toată ţara, în afară de litoral şi de zonele de munte, se află sub cod galben de caniculă, ce persistă deja de două zile. Vor fi afectate mai ales zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate până spre 37...38 de grade.

Și la noapte, meteorologii ne avertizează că temperaturile vor fi ridicate ((temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade).