Vaccinarea cu AstraZeneca în Argeș - Câte locuri mai sunt disponibile?

De luni, 15 februarie, a început vaccinarea populației cu vaccinul AstraZeneca/Oxford și în România. 

Imunizările se fac în 180 de centre din țară și până luni erau 142 de mii de locuri rezervate. 

Cu acest ser vor fi imunizate doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 - 55 de ani. 

Primele doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca au venit în România pe cale terestră, în data de 6 ianuarie, iar programările au început la 10 februarie.

În această seară prefectul județului Argeș, Emanuel Soare a precizat faptul că la nivelul județului nostru mai sunt libere 2500 de locuri:

„Au fost deschise cinci noi centre cu cate 60 de locuri pe zi. Mai sunt libere aproximativ 2500 de locuri. Cele 5 centre utilizează numai Astra Zeneca!”