(VIDEO) Vești bune!  Copiii cu vârsta între 12 și 15 ani se pot vaccina împotriva COVID-19! | Sursa Ta

Update, 28 mai, ora 20:00

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă.

Este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a informat populația printr-un video. 

 

Sursa video: facebook.com/ROVaccinare

 

-----------------------------------------------------------------------

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare  a declarat joi seara că vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 16 ani cu Pfizer ar putea începe în România în prima săptămână din iunie.

CITEȘTE ȘI... UPDATE: Băiatul de 15 ani a murit înecat în lac!

Acesta a fost întrebat când ar putea începe vaccinarea copiilor, în cazul în care serul ar fi aprobat în UE și pentru segmentul de vârstă 12 – 16 ani. În acest context, Valeriu Gheorghiță a explicat că administrarea vaccinului la minori ar putea fi demarată la începutul lunii iunie.

"Prima parte a lunii iunie. Daca se acordă pe 29 mai (autorizarea-n.r.), probabil că în prima săptămână a lui iunie putem să și demarăm această activitate", a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, la Aleph News, potrivit Mediafax.

Conform acestuia, copiii nu vor avea nicio problemă să meargă în centrele de vaccinare, dar însoțiți de un părinte sau un tutore.

„Procedura e aceeași, schema de vaccinare e aceeași, doza este aceeași, protocolul rămâne la fel. Singura particularitate este prezența părintelui sau a tutorelui care trebuie să își dea acordul”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.