Vacanţe ieftine pentru argeşenii cu venituri mici

Pentru mulţi români, începutul toamnei este cel mai aşteptat sezon, deoarece este singura perioadă când îşi permit să plece şi ei în concediu la mare şi asta pentru că de câţiva ani în luna septembrie se derulează programul „Litoralul pentru Toţi”. Astfel, în perioada 1-30 septembrie, hotelierii de pe litoral afişează preţurile pentru extrasezon, iar cei care nu şi-au putut permite luxul să meargă la mare toată vara pot face acest lucru la tarife mult mai mici.

Anul acesta, turiştii care nu au putut folosi voucherele de vacanţă în vârf de sezon le pot consuma cumpărându-şi un sejur la mare în luna septembrie. Cum meteorologii au prognozat o vreme frumoasă pentru această lună, hotelierii se aşteaptă la cereri mari pentru programul „Litoralul pentru Toţi”. Hotelierii au anunţat că vor fi puse la dispoziţie 15.000 de locuri de cazare în toate staţiunile, adică aproximativ 4000 de locuri pe sejur. Până la acest moment, potrivit informaţiilor existente, cele mai căutate staţiuni sunt Mamaia, urmată de Eforie Nord. Astfel, în această lună, la un hotel de 3 stele la Eforie,  preţul pentru un pachet de minimum 5 nopţi – cazare şi all inclusive - este de doar 110 lei pe noapte, în vreme ce la un hotel de 4 stele din Mamaia costă 265 lei. Preţurile scad şi mai mult în funcţie de clasificarea hotelului, ajungând la 44 lei pe zi cazarea la 2 stele.

Turism balnear la preţ redus

Nu doar litoralul beneficiază de preţuri mai atractive în luna septembrie, ci şi unităţile de la munte sau din staţiunile balneare, care, în general, aplică o reducere, în medie, de 10% pentru sejururile din această lună. Programele cu tratament inclus – „Hai la băi” (5-6 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament inclus la 650 lei/sejur/ persoană), „O săptămână de refacere” (6 nopţi cu mic dejun şi tratament inclus la 450 lei/sejur/persoană) sau „Decada balneară” (9 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament la 950 lei/sejur/persoană) – care se lansează tot în luna septembrie sunt preferate de persoanele care au nevoie de proceduri terapeutice. Pentru a beneficia de aceste pachete este necesar ca turiştii să aibă trimitere din partea medicului de familie şi dovada de asigurat al CAS.