Azi 13 mai vremea se răceşte în mai multe zone din ţară


Azi, 13 mai, vremea se răceşte în mai multe zone din ţară şi doar în sud-vest rămâne mai cald decât ar fi normal pentru această perioadă.

Temperaturile maxime se vor încadra 14 și 16 grade Celsius, în Maramureş și nordul Moldovei, dar şi pe litoral, şi 27-28 de grade Celsius, în sudul Banatului şi al Olteniei.

Cerul va fi noros toată ziua și prin toată țara, dar numai la munte sunt șanse reale de ploaie, potrivit meteorologilor.

Abia spre seară apar aversele, în nord şi vest, iar vântul prinde putere, în Meridionali, dar şi prin vest şi sud.

Tot azi se răcoreşte şi în Bucureşti, dar vântul slăbeşte în intensitate. Vor fi cel mult 24 de grade Celsius, la amiază, nori puţini şi șanse slabe de ploaie.

Astfel, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) pentru municipiul Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, dar vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h. Noaptea va slăbi în intensitate urmând a sufla slab şi moderat.

În județul Argeș cerul va fi parțial noros, vântul va sufla cu 18-20 km/h iar temperaturile maxime ajung până la 22 grade.