Unde mergem la stomatolog în caz de urgenţă

Cu toții știm că durerea de dinți poate apărea în cele mai nepotrivite momente. Nu că ar fi vreun moment potrivit în care să apară, dar să te lovească tocmai atunci când cabinetele stomatologice sunt închise, în perioada stării de urgență, e curat ghinion. După cum se știe, Ordonanța Militară nr. 2, din 21 martie, a suspendat temporar activitatea cabinetelor de medicină dentară, pentru a preveni răspândirea infecțiilor COVID-19.


Prin excepție, s-a permis efectuarea intervențiilor stomatologice de urgență, dar în condiții speciale, care să garanteze siguranța sanitară a pacienților și a personalului medical. Pentru Pitești, Direcția de Sănătate Publică Argeș a autorizat pentru funcționare 5 locații: UPU Spitalul Județean Pitești, Spitalul de Pediatrie Pitești – pentru copii, cabinetul școlar al Liceului Astra, cu 5 medici școlari pentru pacienții aflați în carantină și cei izolați la domiciliu, Implant Expert Pitești (Dr. Leahu), Clinica Dr. Costache – cabinete mobile.

 

 Care este protocolul


Pentru mai multă operativitate, Clinica Dr. Costache a înființat un serviciu online de asistență pentru urgențe dentare, cu titlu gratuit. Serviciul este disponibil din 24 martie, zilnic, între orele 09.00 și 20.00 la numerele de telefon 0248222255/ 0248222667, pe whatsapp, la numerele 0771167677/ 0771571877 - 24/24h și pe messenger facebook „Clinica Dentară Dr. Costache” – 24/24h. Cele două cabinete stomatologice mobile s-au dovedit foarte potrivite pentru această situație, deoarece gestionarea sanitară a acestor spații de lucru se poate face în condiții de siguranță sporită, comparativ cu incinta unei clinici în care există sală de așteptare, recepție, etc. Dr. Ionuț-Bogdan Costache ne-a detaliat protocolul după care se realizează intervențiile stomatologice de urgență în această perioadă marcată de nevoia unei siguranțe sanitare sporite.


„Accesul la serviciile stomatologice de urgență ale clinicii se face în urma unui prim consult telefonic, care urmărește să stabilească gradul de urgență al problemei dentare și să ofere sfaturi și soluții pentru situația în care afecțiunile dentare semnalate nu necesită deplasare, precum și recomandări pentru ameliorarea disconfortului până la momentul vizitei în clinică. Dacă urgența stomatologică se confirmă, se realizează și un triaj pentru a stabili dacă persoanele care solicită intervenția de urgență prezintă suspiciuni de infectare cu SARS-COV-2. Pacienții dau o declarație pe proprie răspundere, în care răspund la un set specific de întrebări. Sunt considerate urgențe stomatologice situațiile în care pacientul are nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru controlul durerii, infecției sau sângerării. Intervenția de urgență se face strict în cele două cabinetele mobile, în care se lucrează alternativ, pentru a permite dezinfectarea fiecărui cabinet după intervenție și sterilizarea cu lămpi medicale UV (30 minute). Sterilizarea cabinetelor mobile se completează cu aparat de purificare a aerului și cu substanțe de curățire a suprafețelor, recomandate de Ministerul Sănătății.”, ne-a declarat doctorul Costache.

 

 Protecția pacientului


Înainte de a intra în cabinetul mobil, pacientul trece printr-un tunel, special conceput, care pulverizează dezinfectant, după care îmbracă un halat de unică folosință, din plastic, botoși, capelină și mănuși. După efectuarea intervenției, pacientul trece prin tunelul de dezinfecție, iar halatul, botoșii, mănușile și capelina se depun în tomberonul de deșeuri infecțioase, după care pacientul trece, din nou, prin tunelul cu biocide înainte de a pleca.

 

 Protecția personalului medical


Medicii și asistentele folosesc echipamente de protecție. Sterilizarea instrumentelor se face în incinta Clinicii Dr. Costache, fiecare programare având pregătit setul de instrumentar necesar. În cabinetele mobile nu se păstrează instrumentar, medicamente, materiale sau substanțe, în afara celor strict necesare intervenției stomatologice pentru un pacient. La nevoie, medicul solicită prin sistemul radio de comunicare materiale sau instrumentar suplimentar, care sunt aduse din clinică, în condiții de siguranță sanitară, de o persoană special desemnată.
Programul de lucru în cabinetele mobile ale Clinicii: Luni - vineri: 10.00 – 18.00, Adresa: Piața Muntenia, nr. 1.