Primarul Virgil Baciu continuă lucrările de modernizare în comuna Corbi.  De data aceasta vorbim despre 1,7 kilometri de drumuri comunale, lucrări care constau în turnarea covorului asfaltic. Obiectivele edilului se resimt în localitatea pe care o păstorește, investițiile au luat contur, iar locuitorii se pot bucura de o comună la standarde europene.

Bineînțeles că acest proiect nu este ultimul, pe masa primarului aflându-se încă multe planuri de dezvoltare și modernizare a comunei. 

"Am început acest tur de asfaltări pe strada Prof. Constantinescu, din Poienărei, unde avem de asfaltat cam 400 m de drum. Vom continua cu Corbşorii, pe strada Radu Negru, pe o lungime de circa 150 m, precum şi la Valea Lupului. Nu vom neglija nici satul Stăneşti, unde avem în plan două tronsoane ce totalizează aproape 400 m, pe strada Radu cel Mare, lângă Valea Boaşii. S-a lucrat în ultima perioadă şi la modernizarea stadionului de pe malul Râului Doamnei, dar şi la canalizările pluviale de pe strada Mănăstirii, unde se află Biserica din Piatră din satul Jgheaburi. La final, prin consolidarea drumului, vom finaliza pregătirile pentru asfaltare", declara Virgil Baciu pentru presa argeșeană.