Un nou termen pentru deschiderea cantinei Academica

În anul 2016, a fost redeschisă, după o lungă perioadă de stat cu lacătul pe uşă, cantina Universităţii Piteşti din Gheorghe Doja. Încă de atunci, conducerea instituţiei de învăţământ superior a anunţat intenţia de a reintroduce în circuit şi localul care a adăpostit restaurantul Academica, pentru a-i deservi pe studenţii din corpurile centrale, doar că încă nu s-a reuşit punerea în practică a acestui obiectiv.

Deşi în primăvară s-a anunţat că în iunie Academica va funcţiona drept cantină, termenul s-a amânat pentru luna octombrie. Cu toate că s-au realizat achiziţiile necesare, precum linia de servire, şi că există şi personal care să o deservească, încă nu poate fi deschisă.

De această dată, din cauza planurilor constructorului Argecom, care nu a ţinut cont de apele pluviale, în peretele din spate al clădirii infiltrându-se apa, aşa că este nevoie de o nouă investiţie pentru refacerea şi realizarea de căi pentru eliminarea apei. 

Sursa:saptamanalul ancheta