Un bărbat din Botoșani și-a dat iubita în judecată pentru că l-a părăsit înainte de nuntă

Un tânăr din Botoșani și-a dat iubita în judecată, după ce femeia l-a părăsit cu o zi înainte de nuntă din cauza unei întrebări pe care bărbatul i-a adresat-o.

Tânărul și iubita sa s-au cunoscut în anul 2016, iar la scurt timp, acesta a plecat la muncă în Italia pentru a face rost de bani de nuntă. În același timp, tânăra a rămas acasă și primit lunar diferite sume de bani de la iubit.

Bărbatul a explicat că i-ar fi trimis iubitei cadouri, i-ar fi plătit școala de șoferi, dar și o călătorie în Italia pentru a-l vizita. După ce s-au întors acasă, la Botoșani, cei doi s-au hotărât să se căsătorească.

Tânărul a cumpărat inelul de logodnă, a plătit avansul pentru salon, muzică și fotografi și a organizat totul pentru căsătoria la starea civilă.

Cu numai o zi înainte de a scoate actele, cei doi logodnici au avut o discuție legată de banii pe care tânărul i-a trimis din Italia, în perioada în care a muncit. Așa a aflat că iubita sa i-a cheltuit, iar după ce s-au certat, tânăra s-a despărțit de el, notează botosaninews.ro.

Tânără dată în judecată după ce s-a despărțit de iubit cu o zi înainte de nuntă
Supărat că a fost părăsit și înșelat de iubită, tânărul din Botoșani s-a decis să o dea în judecată și să îi ceară toți banii cheltuiți, dar și daune morale.

Astfel, tânărul i-a cerut femeii banii pe cadouri, pe inelul de logodnă, pe școala de șoferi și toți banii pe care i-a trimis din Italia. În total, suma s-a ridicat la aproximativ 9.000 de euro, la care s-a adăugat și 10.000 de euro daune morale pentru suferința și rușinea suferite.

La rândul ei, tânăra a cerut și ea în instanță daune morale de 10.000 de euro.


Sursa: antena3.ro