Un argeșean, la comanda campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România!

Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul Militar Central “Dr Carol Davila” din București,  fost invitat marţi la Cotroceni, pentru a participa la şedinţa de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la care au fost prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, dar și alți membri ai Guvernului.

”Am avut astăzi cea de-a treia şedinţă cu autorităţile şi experţii în domeniu pentru pregătirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. România, ca parte a acordurilor europene, trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această campanie. După elaborarea strategiei de vaccinare anti-COVID 19 care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autorităţile au început implementarea acestei strategii. A fost desemnat un coordonator al campaniei la nivel naţional în persoana domnului doctor Valeriu Gheorghiţă”, a anunţat Iohannis.

Valeriu este din Pitești, dar profesează în prezent în capitală. Medicul este cel care va coordona campania de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional.

”E vorba, în primă fază, de personalul medical, de cei aflaţi în grupele de risc, dar şi de lucrători în educaţie, furnizare de apă. A fost ţinut cont de aspecte speciale – echipele de vaccinare şi locaţiile unde se va desfăşura vaccinarea. Am solicitat autorităţilor publice să comunice clar şi transparent populaţiei măsurile. Cred că e important să combatem fake news-urile”, a subliniat preşedintele.


Klaus Iohannis a mai afirmat că trebuie să ne unim eforturile pentru a implementa o campanie eficientă de vaccinare care să ne permită să revenim cât mai repede la normalitate.

”Sunt optimist, pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate, dar atenţie, pentru a fi siguri de rezultate, trebuie să menţinem cursul actual, să respectăm regulile şi sunt sigur că în două săptămâni vom vedea rezultate şi mai bune”, a conchis preşedintele.

"În aceste zile a fi un cetățean solidar cu eferturile uriașe ale medicilor înseamnă a da dovada de simț civic, de a respecta cu strictețe regulile în vigoare.

Ne dorim să reducem numărul de îmbolnăviri și decese și să avem o relansare economică și sa redeschidem scolile cât mai curând în condiții de siguranță.

Știm așadar ce vrem: să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm pe soluții care să ne permită să ajungem acolo", a spus președintele Klaus Iohannis.


Valeriu Gheorghiţă are 38 de ani. În 2006 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, iar în 2013 a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel. Rezidenţiatul l-a făcut la Spitalul ”Matei Balş”. Din 2012 lucrează la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila”, mai întâi ca medic specialist Boli Infecţioase şi apoi ca medic primar. Din 2016 este asistent universitar.